November 3, 2021
Reprezentanții Asociației Centrul Român al Energiei (CRE) au organizat și au participat activ în cadrul Conferinței Europene intitulată „ROLUL STANDARDIZĂRII PENTRU FAVORIZAREA DIGITALIZĂRII REȚELEI ELECTRICE” în cadrul Proiectului European “CROSSBOW” - ”CROSS BOrder management of variable renewable energies and storage units enabling a transnational Wholesale market”, care s-a desfășurat Miercuri, 3 Noiembrie 2021. Proiectul CROSSBOW este finanțat de Comisia Europeană (CE), prin Programul Orizont 2020. Conferința Europeană pe tema Standardizării a fost organizată în format Hibrid – online și fizic la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană la Bruselles. Evenimentul a fost asigurat de Reprezentanți la nivel înalt ai Consorțiului Proiectului CROSSBOW, Instituțiilor Europene și Naționale și ai experților din domeniul Energetic, precum și din domeniul Standardizării, care au oferit perspective unice și importante.
